|
Alegerea unei profesii sau meserii din considerente mai mult sau mai puţin întâmplătoare poate duce la acele aşa-numite ˝accidente de carieră˝. fie că la absolvirea liceului sau a facultăţii
constaţi că nu ai ales bine şi încerci să te orientezi spre altceva, fie
că după ani de munca într-un anumit domeniu îţi dai seama că nu
este ceea ce îţi doreşti, iar reorientarea şi reconversia profesionala nu este uşoară. Este posibil sa nu ai prea multe alternative, oportunităţile sa fie reduse si chiar vârsta sa fie un impediment. De aici si până la ratarea profesionala, cu toate consecinţele ei in plan social si personal, nu este decât un pas mic.
Se impune de aceea ca decizia alegerii unei profesii sau meserii sa fie un act responsabil in care sunt implicaţi in egala măsură viitorii absolvenţi ai unei forme de învăţământ, şcoala, facultatea şi societatea în general. Un rol important îl are individul cu trăsăturile sale de personalitate dar si şcoala care trebuie sa deceleze aceste trăsături si sa-l sprijine pe elev in alegerea viitoarei profesii sau meserii.
In viata de zi cu zi ne este dat sa avem contact cu oameni care excelează în meseriile lor, de la instalatorul care ne repara robinetul, la medicul care ne tratează, până la artistul pe care îl ascultam cu smerenie in sala de concert. Se spune despre ei ca au VOCATIE, ca au fost bine orientaţi vocaţional, ca întreaga lor viata se identifica cu profesia sau meseria aleasa.
O buna orientare vocaţională dă satisfacţie persoanei umane, prin aceasta realizându-se un optim intre interesul personal si cel social.
Printr-o orientare vocaţională se promovează valorile, acestea
constituind promisiunea ridicării nivelului material şi cultural al
societăţii, asigurării creşterii bunăstării sociale.
Beneficiarii orientării vocaţionale sunt, ca atare, individul şi
societatea, înţelegându-se atât societatea civilă cât şi statul.
Individul apare ca beneficiar întrucât printr-o integrare
vocaţională optima într-o activitate specific umana munca devine pentru el un complement al personalităţii sale, iar societatea, ca factor
integrator al indivizilor optim orientaţi vocaţional are asigurate premizele pentru progres in planul economic, al culturii si civilizaţiei.
Astăzi, din păcate, se stăruie prea puţin asupra orientării vocaţionale, atât în familie, cât şi în şcoală .Se vorbeşte mult dar se face puţin in acest domeniu si, ce este mai grav, de multe ori acest domeniu important al scolii este utilizat ca o arma teribila in discursuri demagogice in care oamenii de vocaţie sunt categorisiţi ca ˝eroii progresului social˝.
Dacă, înainte de 1989, modul de construire a unei cariere era «Faci o facultate care, la terminarea ei, să-ţi ofere un post într-o localitate care are gară», pentru segmentul tânăr de astăzi, nebuloasa alegerii carierei continuă, poate nu tot în aceeaşi măsură, dar lipsa unui sfat profesionist este simţită în mod acut. De multe ori, primim tinerii vor să stea la discuţii cu un consilier de carieră, care să-i ajute sa-şi limpezească gândurile. Sunt tineri de o calitate excepţională, extrem de pragmatici, care ştiu ce vor, dar nu ştiu concret cum să obţină acel lucru.
Omenirea, după credinţa unora, poate trăi fără oameni de vocaţie, şi pentru ca rolul vocaţiei să fie cât mai şters, unii obişnuiesc să-l banalizeze.
Sunt educatori care confundă vocaţia cu profesiunea şi vorbesc, în consecinţă, de birouri vocaţionale, ca despre nişte ateliere profesionale. Sunt, negreşit şi alţi educatori de elită, care dau vocaţiei o deosebită atenţie. Dar aceştia, pe lângă faptul că sunt relativ puţini, poseda cunoştinţe insuficiente pentru a duce la bun sfârşit buna lor intenţie.
Ca o scuză ar putea fi faptul ca accesul la literatura de specialitatea, din domeniul psihologiei si pedagogiei vocationale este limitat datorita sărăciei de publicaţii in domeniu si in special a celor cu caracter aplicativ, a slabei activităţi promoţionale si a puterii de cumpărare a cadrelor didactice, sistemele practice de aplicare a puţinelor cunoştinţe pe care ele le tratează .
Cu toate acestea, este o datorie pentru fiecare educator ca el să încerce să se ridice deasupra greutăţilor momentului pentru a se pune în serviciul descoperirii şi ajutorării tinerilor cu vocaţie. Este o datorie faţă de tinerii cu talent dar si fata de cultura si civilizaţia umana. Şi este o datorie impetuoasă faţă de cultura si civilizaţia naţională, înainte de toate...
|
 |
