Pagina vesela

"Zâmbetul..., de multe ori vezi pe stradă pe cineva zâmbind şi instantaneu zămbesti la rândul tau. Pe o scară a seducţiei nimic nu este mai tare decât zâmbetul"

     DIN  IRONIA  SAVANŢILOR
La cină
   După o legendă, se spune că un prieten al lui Newton, doctorul Wiliam Stukeley, a fost invitat de savant să cineze împreună. Uitat în sufragerie, doctorul aştepta cu nerăbdare ca Newton să apară din cabinetul său de lucru. Dar vremea trecea, apetitul lui Stukeley se mărea şi, cum era singurul invitat, doctorul birui în cele din urmă canoanele, se aşeză singur la masă şi consumă la repezeală un pui bine rumenit. Sătul, Stukeley acoperi farfuria cu vestigiile puiului cu un clopot de argint şi plecă.
          Într-un târziu, îşi făcu apariţia în sufragerie şi Newton care, îndreptându-se grăbit spre masă, declara însoţitorilor că are o poftă de mâncare straşnică. Se aşeză la masă, ridică iute clopotul de argint, dar zărind oasele puiului, se sculă şi, lovindu-se cu palma peste frunte, zise :
Poftim, am uitat că cinasem ! Şi se înapoie în grabă în cabinetul său de lucru.  

Ampère – savantul distrat

          Într-o zi, fizicianul şi matematicianul André – Marie Ampère, plecând de acasă, a lăsat pe uşa locuinţei un bilet pe care a scris : „ Domnul Ampère nu este casă ; vă rog să veniţi înspre seară “. După câtva timp, Ampère s-a întors acasă şi văzând biletul, a plecat din nou în oraş pentru… a reveni mai spre seară.

Benjamin Franklin ( 1706 – 1790 ) om politic, filozof şi om de ştiinţă american

          Între multiplele lui activităţi Franklin deschisese o librărie. Într-o zi intră un client care ceru o anume carte rară . Vânzătoarea i-o găsi şi i-o dădu.
- Cât costă ? – întrebă clientul.
- Un dolar – răspunde vânzătoarea.
Clientul crezând că va obţine un preţ mai mic dacă va vorbi cu proprietarul, o rugă pe vânzătoare să-l cheme. La care clientul rămase uimit :
- Dar vânzătoarea a spus un dolar.
- Da, dar cum m-aţi deranjat şi pe mine, proprietarul, vă cer un dolar şi jumătate.
Clientul insistă să plătească preţul cerut de vânzătoare, deoarece ţinea mult să aibă cartea aceea. Dar Franklin îi răspunse :
- Dumneata plăteşti doi dolari dacă doreşti cartea.
- Dar acum o clipă mi-aţi spus un dolar şi jumătate.
- Da, dar dumneata mi-ai răpit din timpul meu preţios şi cum ştii că noi americanii avem dictonul că „ timpul înseamnă bani “, îmi vei da doi dolari.
Buimăcit, clientul numără doi dolari, şi fugi din librărie cu cartea sub braţ ca să nu mai audă alte raţionamente din partea acelui librar.

Pagina propusa de doamna prof.Zamfirache Nicoleta